Credem de multe ori că suntem stăpânii lumii, că nimic nu este mai presus de noi. Avem convingerea asta de prea multe ori, dar când un moment greu ne încearcă ne refugiem repede în diverse credințe, deși până în acel moment tu erai stăpân, tu erai cel care va da lumii sensuri noi.

Se întămplă, totuși, ca intemperiile naturii să ne pună capac și să devenim brusc atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Asta numai câteva zile, nefiind valabil pentru toți.

Trec la subiect spunând că noaptea dintre 14 și 15 iunie, urmând apoi ziua de 15 iunie să fie printre zilele cele mai urâte de când mă știu. Spuneam pe Twitter, scriind de pe telefon, despre furtuna ce a fost în acea seară că mă înfricoșează și că așa ceva nu am mai văzut de foarte multă vreme.

Ei bine, s-a văzut adevărata forță pe care o poate avea natura, dar în același timp și vulnerabilitatea noastră în fața ei.

Ce nu a fost moral a fost faptul că nimeni nu ne-a anunțat, nu a fost trasmis către localitatea noastră, sau cine mai știe ce scenariu ar mai putea fi, că în acea seară o furtună va face ravagii în localitate, sau ca să intru într-un registru mai formal, furtuna să cosmetizeze felul de a arăta al localității.

Despre desfășurarea furtunii nu se pot spune chiar atât de multe, pentru că nu se vedea nimic, ploaia bătea în geam și tot ceea ce se putea sesiza era forța cu care vântul lovea în ferestre, intensitatea ploii și lumina orbitoare a fulgerelor și poate, nu știu sigur, a trăsnetelor. A durat în jur de 45-50 de minute, dar parcă a durat o veșnicie, sperând că se va opri cât mai repede.

Dimineața primul lucru pe care l-am văzut a fost acela că pădurea pe care o vedeam în fiecare dimineață de la fereastra apartamentului în care locuiesc, era decimată într-o anumită parte, după cum puteți vedea mai jos, într-o comparație:

15 iunie 2010

5 iunie 2010

Am deschis apoi televizorul, nu am văzut nicio menționare măcar despre județul Harghita, deschid laptopul, observ că netul ne mergea și am decis să mă duc afară să văd stricăciunile și dacă e ceva de fotografiat să fac asta.

Evident că erau stricăciuni și încă nu puține. Este trist de realizat, însă, că pe unii îi doare fix undeva de ceea ce se întâmplă, mai mult le pasă de următoarea țigară pe care să o fumeze și să se hăhăie. Sunt eu sumbru, sau asta e realitatea?

Pornisem inițial doar să mă duc doar prin împrejurimi și să fac poze, dar văzând câte lucruri erau de fotografiat mi-am zis că oricum nu aveam nimic de făcut acasă. Pozele de mai jos sunt puse in ordine cronologică.

Încep prin a pune o primă hartă cu locurile pe unde am trecut și am fotografiat, începând cu locul unde locuiesc.

 

O bucată de horn căzută de pe blocul în care locuiesc

În fața blocului meu deja, la ora 9 erau strânse crengile rupte din copaci, dar mai erau probleme cu țiglele căzute și cu hornurile rupte.

Și celelalte blocuri din zonă au suferit pagube similare blocului meu.

Începuseră să se taie unii copaci de pe lângă blocuri.

La ieșirea din centrul Gălăuțașului, pe lângă fosta fabrică, Colemn S.A., mulți copaci care aveau o vârstă considerabilă au căzut fie în râul Mureș, fie pe DC 72, care iese din centrul localității spre, ceva ce numesc eu, centura Gălăuțașului, sau E578 (?), sau chiar pe sârmele care asigură electricitate unei mari părți a localitații.

Urmează așa-zisul traseu secundar pe unde am fotografiat, în satul Gălăuțaș-Pârâu, unde am bunicii din partea mamei.

În imaginea de sus,dar și cea de jos se poate vedea cum vântul, care a doborât atâția copaci, a pus la pământ și iarba.

O panoramă a dealului ce se poate vedea din curtea bunicilor mei. După cum se poate observa, și aici au căzut mai mulți copaci,în marea lor majoritate brazi.

 

În legătură cu acest dezastru doresc a menționa faptul că nu au fost răniți sau morți, dar vreau să spun că am avut un noroc incredibil că nu am fost rănit sau chiar mai rău. În acea zi, de 14 iunie, intenționam să rămân la bunicii mei, să dorm peste noapte la ei. Nu era ceva nou pentru mine să fac asta. Cu toate aceastea, pentru un motiv, care pentru unii ar părea stupid, am decis să nu rămân acolo peste noapte. Motivul acela era că nu aveam la mine nicio carte din care să citesc, uitând acasă volumul pentru care am vrut să nu rămân la bunici, “Drumul spre înalta societate”. Noaptea dintre 14 iunie spre 15, a fost după cum spuneam mai sus, un dezastru natural, poate un semn, dar dacă s-ar fi întâmplat să rămân peste noapte la bunici aș fi fost fie cu un picior rupt, fie cu probleme la piept. Spun asta fiindcă în camera unde dorm eu de regulă, prin fereastra de lângă pat a intrat o creangă suficient de groasă încât să îmi facă rău, dar factorul pentru care este acea creangă periculoasă este acela că avea vârful ascuțit.
A trecut deja o săptămână și ceva de la treaba asta, și eu încă mă minunez ce noroc am putut să am, dar în același timp mi se dezvoltă o fobia de fenomene naturale extreme. De la acea furtună au mai trecut 3 furtuni, în 3 zile diferite și stau cu spaima că ceva rău se poate întâmpla. Și ce e și mai rău e faptul că mă simt amenințat, și mă voi simți amenințat de teama asta pe durata unor drumeții mai lungi, excursii, cu toate că dacă cineva m-ar fi întrebat ce fobii am, aș fi spus câteva fobii, dar în niciun caz nu era această teamă, de fenomene naturale extreme.

Doar trecând proba timpului, poate voi fi în stare ca să trec peste o astfel de frică, cum am făcut cu unele frici, dar asta va rămâne de văzut.

PS. Pozele sunt făcute cu telefonul Sony Ericsson Vivaz. Pot să spun că pentru un telefon care fotografiază cu rezoluția de 8 MP se descurcă bine, dar întotdeauna e loc de și mai bine.
PPS. Cred că o lungă perioadă voi fi extrem de precaut cu vremea, lăsând de-o parte drumețiile lungi sau mai îndepărtate, optând pentru alte activități.