Am prins niște zăpadă prin Iași

A trecut ceva vreme de când nu am mai postat nimic, dar și mai multă vreme de când nu am mai pus niște fotografii pe blog. Regret că abia acum postez fotografiile, dar timpul prea puțin, care a fost dedicat învățării pentru un examen, m-a determinat să aleg să public abia azi articolul.

Unul dintre lucrurile de care mă bucur iarna este zăpada. A întârziat ea, cam mult, dar sâmbătă a căzut niște zăpadă și peste Iași. M-a șocat dimineața imaginea unui strat de zăpadă depus, crezând că visez, ori nu văd prea bine ceea ce vedeam din cameră, dar se pare că nu m-au înșelat ochii, iar cel mai așteptat lucru din toată iarna, pe lângă vacanță, a venit.

Că e proastă sincronizarea, e altă chestiune, venind și sesiunea cu pași din ce în ce mai alerți, neputând să mă bucur oricum de zăpadă, care de sâmbătă s-a cam topit.

Totuși, dimineața zilei de sâmbătă nu o puteam petrece uitându-mă la zăpadă din camera de cămin și am decis să ies puțin prin Copou, care arăta superb.

Mai multe or să vă spună fotografiile incluse în articol:

Nu pot spune că sunt cele mai reușite fotografii făcute de mine vreodată, dar pentru că le-am realizat cu un telefon mobil, non-smartphone, poate îmi sunt iertate micile imperfecțiuni. Oricum, zăpada face totul.

PS. E posibil ca după sesiune să mai fac astfel de articole în care să public fotografii. Îmi e dor să hoinăresc prin diverse locații și să fac fotografii, ca în vremurile bune…

PS2. Chiar dacă e iarnă și nu am purtat teniși, categoria setată este „Cu tenișii prin…” din motive pe care le găsiți explicate vag aici.

Viva la… ceva

Dacă ar fi să parafrazez clișeele date pe principalele posturi din țărișoară, aș putea spune că trăim momente de cumpănă pentru noi, cei care trăim acum, dar și pentru cei care urmează după noi. Din păcate, mișcările de protest care au loc în aceste zile sunt ca niște fulgi de zăpadă care cad pe un sol deja umed, nerezistând prea mult.

La televizor, totul apare ca o nebunie, titluri de tot felul împânzesc atenția privitorului, care nu mai știe ce anume să creadă, fie că este să vorbim de posturile care țin cu o parte sau cealaltă.

Pe scurt, toate manifestările au ca și bază plecarea din postul de secretar de stat a lui Raed Arafat, care, într-adevăr, trebuie privit cu respect, el fiind motivul pentru care multe vieți au fost salvate, tocmai prin înființarea SMURD. Fostul secretar de stat a luat decizia de a demisiona după ce a declarat public faptul că nu este de acord cu noul proiect prin care se va reforma sistemul sanitar, fiind „muștruluit” de către președintele unora.

Nu spun că nu e bine să protestăm. Dar ne alegem greșit cauzele, la fel cum ne-am aleg greșit și conducătorii. Să nu ne facem iluzia că ceilalți, care sunt în opoziție, sunt mai vrednici pentru o astfel de responsabilitate. E ca și cum am zice că nu ne-au condus și ei, nu au contribuit și ei la distrugerea oricărei speranțe că lucrurile vor merge mai bine. Spun doar că trebuie să alegem adevărata cauză a nemulțumirilor noastre și apoi să protestăm, să nu ne uităm pe toate canalele de DEZinformare, iar abia apoi să alegem ceea ce trebuie făcut. Că mai cred faptul că totul este coordonat din exterior este o altă poveste, dar totuși e simplă mișcarea: arunci o mică momeală, iar bibanii se aruncă după pradă, negândindu-se că poate e ceva putred la mijloc.

Desigur că în toate mișcările de protest, din întreaga țară, sunt împânzite de către tot felul de personaje care protestează pentru ce știu ele mai bine, neavând un punct central pe care lumea să se axeze. Și ca totul să fie tipic, la minunatele posturi „de știri”, apar niște personalități marcante, precum Beecali, fără de care televiziunile ar fi complet dezorientate, ar pierde din urmăritori, fiindcă multă lume alege, din păcate, să afle și părerea unor astfel de personaje, care aduc o părere care ar trebui să fie pertinentă, cică.

Felul în care am ajuns noi, ca și societate, este sub orice critică. Nu numai că am devenit mai amorțiți precum un urs care acum hibernează, dar am ales să nu ne mai trezim din hibernare, trăind cu aceleași nemulțumiri, în mica noatră lume, unde am fost educați să ascultăm, să ne supunem, fiindcă statul știe cel mai bine ceea ce este bine pentru, dar neîncercând să luăm situația, să o întoarcem pe toate fețele, chit că are cel puțin o mie, să ne gândim la ceva mai viabil și să și aplicăm ceva care să aducă măcar un strop de normalitate.

Un ultim lucru care ar trebui amintit este să ne alegem bine sursele și să cântărim bine ceea ce să credem. Eu în continuare privesc informațiile cu dublă porție de neîncredere,  pe care o am de ceva vreme.

PS. Nu cred că o să se întâmple ceva care chiar o să schimbe din rădăcini totul, doar ceva la nivel superficial, căci doar prin aducerea la un nivel prost al unui sistem, urmată de o ușoară îmbunătățire, superficială, pot face poporul mulțumit. E la fel ca atunci când ai de gând să ceri cuiva 10 RON, dar întâi îi ceri 100 RON, persoana respectivă nu acceptă, iar apoi tu aduci în discuție doar 10 RON, iar cealaltă persoană acceptă, văzând că totuși nu îi ceri o sumă atât de mare precum cea inițială.
PPS. „România. Țara mea de glorii,/Țara mea de dor.” Sau nu…

Bilanțul pe 2011

Mai puțin de câteva ore și s-a dus și anul 2011. A fost un an cât se poate de interesant, în care am început să mă maturizez mult mai mult față de cum eram în ceilalți ani. E un lucru bun, evident, fiindcă un an în care nu simți că ai ajuns la un alt nivel, față de cum erai până atunci, este unul pierdut.

Prima jumătate a anului a fost clar marcată de gândul la examenul de bacalaureat, pe care l-am luat cu brio, chiar dacă au fost anumite momente de panică, pe care o văd acum complet nejustificată.

Primele 3 luni din an nu au fost unele în care să fi depus cine știe ce efort, așteptând să apară rezultatele simulărilor, pentru ca apoi să mă mobilizez. Am luat niște note bunicele, media lor fiind 8.5, neavând mai puțin de 8.4 și mai mult de 8.7.
A urmat olimpiada de istorie, prin luna martie, pentru care am depus ceva efort, în ultima săptămână, fiind și gripat, dar se pare că tot s-au prins o grămadă de lucruri, reușind să iau locul al 3-lea pe județ. Mai departe nu comentez, fiindcă ce s-a întâmplat la olimpiadă a fost cam ciudat pentru un vorbitor de limbă română, care nu înțelege ceea ce se vorbește într-o altă limbă. Just sayin’…

Am trecut cu bine de examenul de bacalaureat, cu mult mai bine decât alții, care nu au putut să îl ia, la nivel de țară, dar și zonă, dar asta e altă poveste, care a fost mult discutată pe foarte multe canale, bloguri, inclusiv de către mine, atât pe blogul ăsta, cât și relativ direct, schimbând destule păreri în legătură cu desfășurarea examenului.

Emoțiile au continuat o dată cu admiterea la facultate, mergând în 3 părți ale țării pentru a face asta: Cluj-Napoca, Brașov și Iași. Primul oraș nu m-a acceptat, neintrând nici măcar la taxă, dar în Brașov am intrat la buget, iar la Iași la taxă. Decizia de a merge la Iași a fost luată, încercând toate șansele pe care le puteam avea de a trece de la taxă la buget, abandonând Brașovul, unde aveam loc bugetat din prima. Și cum șansa a fost din nou de partea mea, am avut norocul de a intra la buget în orașul de pe Bahlui, aflând despre acest lucru doar în luna septembrie, când întâmplător am aflat că mi s-a schimbat norocul, având deja resemnarea că trebuie să plătesc locul.
Prioritățile fiind schimbate, am început să mă gândesc la cămin, documentându-mă pe final de lună septembrie de tot. Trebuie să recunosc că eram FOARTE DEZORGANIZAT până atunci, lucrurile continuând, ce-i drept și după ce a început anul universitar. Nu am prins locul la căminul unde vroiam inițial, dar și în cel în care stau de 3 luni îmi e bine, ba chiar prea bine. Atât de bine, încât mă gândesc la un loc de muncă, trebuind să fac în așa fel încât să amortizez cheltuielile pentru cămin.

Nu am spus nimic de vacanță, dar nu sunt prea multe de zis, doar că am stat extrem de mult timp pe la bunici, pierzând timpul, dar și ajutându-i cu muncile câmpului. Dar după ce s-a terminat cu munca, adică relativ repede, am pierdut timpul, care trecea foarte greu. Pot spune că a fost una dintre cele mai lungi vacanțe, cel puțin asta a fost percepția mea.
Așteptam ca totul să înceapă, să încep o dată cu psihologia, să văd dacă o să regret sau o să fiu încântat. Din fericire, nu regret alegerea de a veni la Iași, cunoscând niște persoane care mi-au demonstrat că nu există pe lumea asta doar neoameni, mârlani, ci și oameni care știu să asculte, să înțeleagă și cu care chiar să ai ce să discuți, la cu totul alt nivel față de ceea ce eram obișnuit să văd în zona asta, a mea. De fapt nu e a mea, ci a lor, a celor care locuiesc pe aici și nu fac nimic să schimbe la felul de a trăi.

Am început o colaborare cu 2 bloguri din domeniul IT, Windows 7 Bucharest și InspectorGadget, dar nu prea am mai activat pe ele, de ceva vreme. Trebuie să revin, având în plan 2-3 articole pentru fiecare din cele 2, pe care le veți citi în luna ianuarie. De asemenea, am început un proiect, MusixOn de la care am speranțe că va ajunge cât de cât cunoscut, vrând să îl fac să depășească 1000 de unici pe zi, dar până atunci trebuie muncă, articole bine scrise, colaboratori, dar nu mă depărtez de la scopul inițial, să aduc muzică mai puțin cunoscută publicului larg, care este mai bună decât ceea ce e difuzat peste tot. Când nu voi mai scrie despre astfel de muzică, înseamnă că am vândut blogul și sufletul diavolului.

Anul 2011 este un an pe care nu am cum să îl regret. M-a transformat într-un fel pe care nu credeam că o să îl văd vreodată la mine. Mi-am depășit frica de necunoscut, asumându-mi părăsirea Ardealului pentru a veni în Moldova la studii. Am depășit stereotipurile pe care le auzeam de la toată lumea despre moldoveni. Am realizat și niște succese pe mai multe planuri și sper și mai mult de la anul care va să vină. Sper să rămân la buget și să ajung și pe la o bursă, dar trebuie să trag mult pentru asta, dar efortul merită încercat.Sper, de asemenea, să nu fiu dezamăgit de persoanele cunoscute acolo, la fel cu și eu sper să nu dezamăgesc, și vreau ca totul să meargă „cum îi ceasul”.

Cam atât am avut de zis despre anul ăsta. Ar mai fi fost de zis și alte lucruri, dar am uitat de unele lucruri, gândindu-mă la articol acum o zi, dar atunci nu dispuneam de un laptop la îndemână, ori ceva, iar articolul ăsta e scris în întregime la bunici, unde azi m-am dat cu sacul, probabil prima și ultima dată în vacanța asta. Acum sunt acasă, lângă o sursă de căldură, cu niște ceai fierbinte și aștept un an în care sper să scriu la finele lui lucruri de 1000 de ori mai faine. 
Să ne citim cu bine și la anul și să nu vă prind că începeți să vă crizați cu sfârșitul lumii, că nu vă văd eu prea bine și așa.

Numai bine!