Bilanțul pe 2011

Dec 2011 31

Mai puțin de câteva ore și s-a dus și anul 2011. A fost un an cât se poate de interesant, în care am început să mă maturizez mult mai mult față de cum eram în ceilalți ani. E un lucru bun, evident, fiindcă un an în care nu simți că ai ajuns la un alt nivel, față de cum erai până atunci, este unul pierdut.

Prima jumătate a anului a fost clar marcată de gândul la examenul de bacalaureat, pe care l-am luat cu brio, chiar dacă au fost anumite momente de panică, pe care o văd acum complet nejustificată.

Primele 3 luni din an nu au fost unele în care să fi depus cine știe ce efort, așteptând să apară rezultatele simulărilor, pentru ca apoi să mă mobilizez. Am luat niște note bunicele, media lor fiind 8.5, neavând mai puțin de 8.4 și mai mult de 8.7.
A urmat olimpiada de istorie, prin luna martie, pentru care am depus ceva efort, în ultima săptămână, fiind și gripat, dar se pare că tot s-au prins o grămadă de lucruri, reușind să iau locul al 3-lea pe județ. Mai departe nu comentez, fiindcă ce s-a întâmplat la olimpiadă a fost cam ciudat pentru un vorbitor de limbă română, care nu înțelege ceea ce se vorbește într-o altă limbă. Just sayin’…

Am trecut cu bine de examenul de bacalaureat, cu mult mai bine decât alții, care nu au putut să îl ia, la nivel de țară, dar și zonă, dar asta e altă poveste, care a fost mult discutată pe foarte multe canale, bloguri, inclusiv de către mine, atât pe blogul ăsta, cât și relativ direct, schimbând destule păreri în legătură cu desfășurarea examenului.

Emoțiile au continuat o dată cu admiterea la facultate, mergând în 3 părți ale țării pentru a face asta: Cluj-Napoca, Brașov și Iași. Primul oraș nu m-a acceptat, neintrând nici măcar la taxă, dar în Brașov am intrat la buget, iar la Iași la taxă. Decizia de a merge la Iași a fost luată, încercând toate șansele pe care le puteam avea de a trece de la taxă la buget, abandonând Brașovul, unde aveam loc bugetat din prima. Și cum șansa a fost din nou de partea mea, am avut norocul de a intra la buget în orașul de pe Bahlui, aflând despre acest lucru doar în luna septembrie, când întâmplător am aflat că mi s-a schimbat norocul, având deja resemnarea că trebuie să plătesc locul.
Prioritățile fiind schimbate, am început să mă gândesc la cămin, documentându-mă pe final de lună septembrie de tot. Trebuie să recunosc că eram FOARTE DEZORGANIZAT până atunci, lucrurile continuând, ce-i drept și după ce a început anul universitar. Nu am prins locul la căminul unde vroiam inițial, dar și în cel în care stau de 3 luni îmi e bine, ba chiar prea bine. Atât de bine, încât mă gândesc la un loc de muncă, trebuind să fac în așa fel încât să amortizez cheltuielile pentru cămin.

Nu am spus nimic de vacanță, dar nu sunt prea multe de zis, doar că am stat extrem de mult timp pe la bunici, pierzând timpul, dar și ajutându-i cu muncile câmpului. Dar după ce s-a terminat cu munca, adică relativ repede, am pierdut timpul, care trecea foarte greu. Pot spune că a fost una dintre cele mai lungi vacanțe, cel puțin asta a fost percepția mea.
Așteptam ca totul să înceapă, să încep o dată cu psihologia, să văd dacă o să regret sau o să fiu încântat. Din fericire, nu regret alegerea de a veni la Iași, cunoscând niște persoane care mi-au demonstrat că nu există pe lumea asta doar neoameni, mârlani, ci și oameni care știu să asculte, să înțeleagă și cu care chiar să ai ce să discuți, la cu totul alt nivel față de ceea ce eram obișnuit să văd în zona asta, a mea. De fapt nu e a mea, ci a lor, a celor care locuiesc pe aici și nu fac nimic să schimbe la felul de a trăi.

Am început o colaborare cu 2 bloguri din domeniul IT, Windows 7 Bucharest și InspectorGadget, dar nu prea am mai activat pe ele, de ceva vreme. Trebuie să revin, având în plan 2-3 articole pentru fiecare din cele 2, pe care le veți citi în luna ianuarie. De asemenea, am început un proiect, MusixOn de la care am speranțe că va ajunge cât de cât cunoscut, vrând să îl fac să depășească 1000 de unici pe zi, dar până atunci trebuie muncă, articole bine scrise, colaboratori, dar nu mă depărtez de la scopul inițial, să aduc muzică mai puțin cunoscută publicului larg, care este mai bună decât ceea ce e difuzat peste tot. Când nu voi mai scrie despre astfel de muzică, înseamnă că am vândut blogul și sufletul diavolului.

Anul 2011 este un an pe care nu am cum să îl regret. M-a transformat într-un fel pe care nu credeam că o să îl văd vreodată la mine. Mi-am depășit frica de necunoscut, asumându-mi părăsirea Ardealului pentru a veni în Moldova la studii. Am depășit stereotipurile pe care le auzeam de la toată lumea despre moldoveni. Am realizat și niște succese pe mai multe planuri și sper și mai mult de la anul care va să vină. Sper să rămân la buget și să ajung și pe la o bursă, dar trebuie să trag mult pentru asta, dar efortul merită încercat.Sper, de asemenea, să nu fiu dezamăgit de persoanele cunoscute acolo, la fel cu și eu sper să nu dezamăgesc, și vreau ca totul să meargă „cum îi ceasul”.

Cam atât am avut de zis despre anul ăsta. Ar mai fi fost de zis și alte lucruri, dar am uitat de unele lucruri, gândindu-mă la articol acum o zi, dar atunci nu dispuneam de un laptop la îndemână, ori ceva, iar articolul ăsta e scris în întregime la bunici, unde azi m-am dat cu sacul, probabil prima și ultima dată în vacanța asta. Acum sunt acasă, lângă o sursă de căldură, cu niște ceai fierbinte și aștept un an în care sper să scriu la finele lui lucruri de 1000 de ori mai faine. 
Să ne citim cu bine și la anul și să nu vă prind că începeți să vă crizați cu sfârșitul lumii, că nu vă văd eu prea bine și așa.

Numai bine!

personal No Comments »

Iporcăciunul

Dec 2011 24

Crăciunul s-a transformat într-o sărbătoare plină de ipocrizie, încununată de porcării și de clișee „de porc”, care mai de care mai obositoare pentru mine. Am ajuns la o vârstă la care pot spune că îmi pot aminti destul de multe sărbătoriri ale acestui eveniment anual (cum altfel?), care pe măsură ce s-a scurs timpul, a devenit din ce în ce mai lipsit de semnificația inițială, îndreptându-se spre o direcție total greșită, dar pe care mulți dintre cei care ne înconjoară o acceptă fără nici un fel de remușcare.

Din ce știam eu, totul trebuia să fie legat de primirea în casele noastre a veștii că s-a născut acum vreo 2000 de ani cineva care trebuie să ne salveze sufletele. De ceva vreme ne-am cam săturat să privim partea asta, trecând la paranghelie, „jângăl bel”, dragoste pentru cei care ne înconjoară și brusc ne amintim de cei care nu am vrut să îi știm o bună parte a anului și ridicând în slăvi în final mâncarea, aducând-o la nivelul de mare artă, fiind cumva modul de a arăta celorlalți care îi vizitează: „Am fost vai și amar 11/12 din an, dar acum, în ceas de sărbătoare, am putut să clădim o masă care să arate cât de bine chibzuiți suntem. Propun să mâncăm (halim) tot.”

Drumul este bine cunoscut, spitalele fiind pline începând cu ora 23-24 ale ajunului, până după ce se termină mâncarea, adică peste 2-3 zile, când ciclul e reluat, căci dacă X a fost la cumpărături pe 20-24 decembrie, de prin 27-31 decembrie trebuie să îți reia locul la îmbulzeală, altfel va crede lumea că a sărăcit, chiar dacă ceilalți nu dau nici un sfert de ceapă degerată, necunoscându-te, sau și dacă te recunosc, preferă să te evite.

Și cum trebuie ca și televiziunile să o ia razna, peste tot vezi numai „știri” legate de Crăciun, Moș Crăciun, prezentarea a cine știe ce preparate culinare și evident degustarea lor, urmată de linsul dezgustător al degetelor în fața camerelor de filmat, la o televiziune care se poate vedea peste tot în țară. Nu că s-ar întâmpla altceva pe planețică și că ar putea avea loc 5 cutremure care să distrugă o țară vecină, să zicem, noi o ținem într-a noastră: sărbătoare, porc, porcării și ipocrizie ieftină, manifestată pentru persoanele pe care nu le cunoaștem.

Am văzut acum pe la cretinizor o reclamă cu un hipermarket care va ține deschise porțile și mâine, dând ca și promoție habar nu am ce jucării, alimente și haine drept promoție. Am ajuns chiar în halul ăsta? Văd că mâine o să arate peste tot boborul care se împinge, „ca să prindă promoția, că pe altădată nu o să mai apară”. Din nou, sărbătoarea ar trebui să arate un nivel de decență, dar nu, noi trebuie să înfruntăm umilința trăită în ultimele 11 luni, pentru a fi la fel de bun ca și vecinul, care primește n oaspeți și care sigur trebuie să aibă mâncare destulă și „bucate pe alese”.

Ca să nu mai zic de perioada asta a anului în care vin o tonă de mesaje, de la unele persoane cu care am interacționat mai rar decât am mâncat, nu știu, guacamole, cu toate că nici nu știu cu ce anume se mânăncă termenul ăsta. SPAM! „Fie ca lumina sărbătorilor să vă aducă pace, speranță și liniște în suflete, pentru ca și Anul Nou, care stă să vină imediat, să vă găsească mai împăcați cu voi”. Mesaje din astea vor apărea pe toate telefoanele din țărișoara asta creștină și bine voitoare. Mesajul exemplu a fost conceput având în cap o voce care vorbește pe nas. Cred că mă pricep la crearea de mesaje stereotipice de sezon, spre deosebire de alții, care stau să caute pe Internet. Oh, wait. I have an idea! Cred că o să încep să fac bani de pe urma mesajelor de sezon.

Apropo de bani, e clar că toată lumea care cântă sau e promovată că ar putea cânta, ne dă cu zdringa-zdringa și colinda, iar toată lumea se uită, ascultă și oftează, eliberând toată ura și emanând speranță. Sau stă la coadă, se împinge, ia biletele și se uită prin jur să vadă cine a mai venit prin sală și ce poartă, pentru a avea ce bârfi, dar doar după sărbători, căci nu ar fi bine ca în timpul lor sufletul să fie murdărit de gânduri care nu sunt cele mai bune de avut în perioada asta. Să nu mai zic de cei care vin să aducă bucurie și liniște la kil, care trebuie să își umple sacul pentru ca să aibă anul viitor ce cheltui, că doar nu or cânta pe popularitate ori bomboane. Fuego, fiul Irinei Logout, Fane Bănică Jr., Hrușcă și mulți alții, care aduc în săli multă lume, la prețuri exorbitante. Eu nu pot să admit că e criză, din moment ce lumea merge la concerte de colinde care depășesc prețul de, hai să zicem, 20 RON. Pentru un nene care ne „încântă” cu freza, ori unul cu o chitară sau altul cu impresia de Elvis (baby) nu dau atâția bani. VECI!

În final, eu nu pot să concluzionez altfel decât spunând că pe vremea când eram micuț, am avut cele mai faine sărbători de iarnă, dar de niște ani totul se repetă în mod stereotipic, putând spune că practic sărbătorim Crăciunul de anul trecut în continuare, reflexele fiind din rău în mai rău pe an ce trece.

PUNCT

personal 3 Comments »

O comparație umilitoare: Regatul Unit vs. România

Dec 2011 10

Cu ceva timp înainte de a începe nebunia unor teste și a unui proiect, am citit o carte care la prima vedere nu are conținut filosofic, dar care privită dincolo de coperțile și destinația ei inițială, poate spune o mulțime de lucruri. Cartea în cauză este „Top 10. Londra”, pe care am avut norocul s-o câștig.

   Înainte de a citi cartea, părerea mea despre Londra era una oarecum indiferentă, dar trecând prin fiecare pagină, simțeam cum mă teleportez acolo, în mijlocul Londrei, luând la pas, cu metroul sau autobuzul fiecare părticică descrisă prin acest oraș și vizitând fiecare dintre obiectivele menționate. Dincolo de acest aspect, am descoperit faptul că sunt o mulțime de lucruri de văzut, dar și o mulțime de evenimente la care poți asista, aici fiind punctul sensibil la care vreau să ajung.

În Marea Britanie și implicit în Londra, este în continuare pus accentul pe cultură, indiferent că e vorba despre lansări de cărți, expoziții ori concerte, totul se mișcă acolo într-un fel pe care nu avem cum să îl găsim în țara noastră, iar și dacă îl găsim, nu avem această „densitate” pe care o regăsim acolo.

Ceea ce este și mai surprinzător, este că am devenit suficient de motivat încât să îmi doresc să ajung măcar să vizitez Londra cât de curând, vrând să fac măcar 1/4 din activitățile care ne sunt evocate în carte, acest lucru și de perioada anului în care aleg să merg. Este un scop pe care trebuie să îl îndeplinesc în viață, alături de deținerea unui cinematograf 3D privat.

Partea rea este că eu nu cred că nu o să fim niciodată, nici măcar o dată la nivelul Londrei, indiferent de orașul la care ne referim. Nu o să avem parcurile de acolo, teatrele, dar nici interesul pentru cultură și comportamentul civilizat, insistând pe ultima parte.
Țara noastră e plină de ghiorlănie, level imposibru chiar, acest lucru văzându-l și experimentându-l de prea multe ori pentru a mai crede că avem speranța unei țări cu foarte puține specimene care să fie necivilizate. Și chiar dacă îmi voi lua în cap admiratorii câinilor vagabonzi, avem prea mulți câini lăsați pe străzi, care pe lângă faptul că reprezintă un pericol major pentru populație, eu însumi fiind aproape mușcat acum 2 săptămâni, reușind să mă apăr cu 2 tălpi plasate în gura „drăguțului” de câine, care de nicăieri a sărit, în timp ce eu eram în plină stradă. Nu cred că asta poți păți în Londra, ba chiar pot spune că eu, dacă aș fi turist, aș fi îngrozit de acest lucru și aș părăsi țara asta cu prima ocazie, nemaiașteptând să mi se termine sejurul.

Probabil că de asta nu m-a încercat vreun patriotism pe 1 decembrie, lăsând falsa ipocrizie maeștrilor, nevrând să fiu mare iubitor al țării ăsteia, în momentul în care eu nu prea mă simt legat de țara asta, care este, ca să îl parafrazez pe Dan Puric, „țara lui Caragiale, nu mai este a lui Eminescu. Avem multe dintre lucrurile pe care le găsim în opera caragialiană, dar țara din țara lui Eminescu a început să moară omul frumos”. Lucru perfect adevărat, dacă stăm să ne gândim la respectul și naționalismul acelei perioade în care marele poet trăia și societatea care devenea infectă, menținându-se vreme de un secol și un sfert. Omul frumos făcea totul pentru țară, incluzând și pe ceilalți și își iubea patria, dar ceva, pe drum a mers într-o direcție complet greșită.

Ca și final, mai contează că pentru țara noastră a fost miercurea asta Ziua Constituției, sau lipsa iahniei a făcut ca acest eveniment să fie uitat?

personal No Comments »